Cuprins
ToggleStatistic, 3 din 100 de femei sunt diagnosticate de cancer endometrial la un moment dat în viață, cancerul endometrial, fiind la nivel global al șaselea cel mai uzual tip de cancer și pe locul 14 în rândul mortalității la femei. Aflati ce este screeningul și cum ajută la diagnosticarea cancerului?
Clinica Venart este specializata in chirurgie ginecologica si in ginecologia oncologica.
Datorita medicilor cu o vasta experienta si a tehnicilor medicale inovatoare, asiguram o experienta operatorie la cele mai inalte standarde de calitate, cu rezultate exceptionale pe termen lung in tratarea afectiunilor ginecologice. Pentru mai multe detalii accesati sectia de ginecologie oncologica a clinicii noastre.
Ce este cancerul endometrial?
Uterul prezintă 3 tunici formate din diferite tipuri de țesuturi, una externă, numită perimetru, care învelește uterul, una mijlocie, numită miometru și formată din țesut muscular și una internă , care căptușește cavitatea uterină și reprezintă stratul funcțional, eliminat de femeie la fiecare ciclu menstrual. Spre deosebire de forma rară de cancer uterin, care afectează stratul mijlociu (sarcomul uterin), cancerul endometrial format în cadrul endometrului apare mult mai frecvent în rândul persoanelor de sex feminin. Va recomandam si ce este fibromul uterin si cand trebuie operat?
Cancerul endometrial este acela cu origine în celulele din endometru, foița care căptușește uterul și care este eliminate prin sângerările menstruale atunci când fecundația ovulului nu a avut loc.
Cauzele apariției cancerului de endometru sunt încă incerte. În mod normal, orice tumoră malignă este rezultată dintr-un defect (mutație) în ADN-ul celulelor din țesutul în cauză sau un defect al replicării ADN-ului, care se propagă și la celulele fiice. Aceste mutații transformă celulele sănătoase în celule canceroase, care nu respect normele unei celule sănătoase și se divid necontrolat, acumulându-se și formând tumora.
Ce simptome însoțescc cancerul endometrial ?
Cel mai pregnant simptom apărut odată cu acest tip de cancer este sângerarea vaginală anormală. Unele caracteristici ale acesteia pot fi:
- Modificări ale duratei perioadelor menstruale
- Sângerări în afara perioadei menstruale
- Sângerări apărute după menopauză
Alte simptome care ar putea indica un cancer endometrial
- Scurgeri vaginale anormale
- Dureri la nivelul pelvisului și abdomenului inferior
- Dureri în timpul actului sexual
Aceste simptome pot fi cauzate și de alte afecțiuni necanceroase, mai puțin grave, însă este important să apelați la medicul dumneavoastră pentru un consult atunci când acestea apar.
Cum se face stadializarea cancerului endometrial?
Stadiul 1: Cancerul este prezent doar în uter.
Stadiul 2: Cancerul este prezent în uter și col uterin.
Stadiul 3: Cancerul s-a răspândit în afara uterului, dar nu până la rect sau vezică. Poate fi prezent în trompele uterine, ovare, vagin și / sau ganglioni limfatici din apropiere.
Stadiul 4: Cancerul s-a răspândit dincolo de zona pelviană. Poate fi prezent în vezică, rect și / sau țesuturi și organe îndepărtate.
Deseori, cancerul este descoperit precoce datorită simptomatologiei mult mai evidente decât la alte tipuri. Este important de știut că 85%-90% dintre cazurile depistate în fază incipientă ajung în stadiul de remisie, șansele de vindecare scăzând odată cu întârzierea diagnosticului.
Opțiunile de tratament pentru cancerul endometrial
Primul pas în tratarea unei tumori o reprezintă excizia acesteia, intervenția chirurgicală fiind cel mai frecvent curs de tratament pentru cancerul endometrial. Se poate recurge la o histerectomie totală, intervenție care presupune îndepărtarea completă a uterului, inclusiv a colului uterin.
Dacă uterul și colul uterin sunt scoase prin vagin, operația se numește histerectomie vaginală. Dacă uterul și colul uterin sunt scoase printr-o incizie mare (tăietură) în abdomen, operația se numește histerectomie abdominală totală. Dacă uterul și colul uterin sunt scoase printr-o mică incizie (tăietură) în abdomen folosind un laparoscop, operația se numește histerectomie laparoscopică totală.
Histerectomie radicală: intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea uterului, a colului uterin și a unei părți a vaginului. De asemenea, pot fi îndepărtate ovarele, trompele uterine sau ganglionii limfatici din apropiere.
Disecția ganglionilor limfatici: o procedură chirurgicală în care ganglionii limfatici sunt îndepărtați din zona pelviană și o probă de țesut este verificată la microscop pentru semne de cancer. Această procedură se mai numește limfadenectomie.
După ce medicul elimină tot cancerul care poate fi observat în momentul intervenției chirurgicale, în funcție de stadiul și răspândirea cancerului, unii pacienți pot continua tratamentul prin radioterapie sau tratament hormonal pentru a ucide celulele canceroase rămase după operație. Tratamentul administrat după operație, pentru a reduce riscul ca cancerul să revină, se numește terapie adjuvantă.
Cancerul endometrial și testul Papanicolau
Testul papanicolau implică prelevarea unei cantități de celule de la nivelul colului uterin cu scopul de a observa anormalități, care ar putea duce la cancer sau pentru a identifica o serie de afecțiuni necanceroase. Deși opinia populației este că testul Papanicolau identifică orice tip de cancer uterin, acest lucru nu poate fi mai fals de atât. Testul nu poate identifica niciun semn predictiv al unui cancer endometrial sau al unui alt cancer din sfera aparatului reproducător feminin.
Cum putem reduce riscul de a face cancer endometrial?
Nu există nicio soluție care să garanteze cu certitudine prevenția acestui tip de cancer, însă existe unele aspecte ale vieții fiecăruia care ar putea contribui la scăderea riscului.
- Mențineți-vă greutatea în limite normale! Femeile cu un indice de masă corporală foarte ridicat sunt de 3 ori mai predispuse la cancer endometrial decât cele cu o greutate normală.
- Faceți mișcare! Studiile au legat niveluri mai ridicate de activitate fizică cu riscuri mai scăzute de cancer endometrial.
- Discutați riscurile terapiei hormonale cu medicul ginecolog! Dacă luați în considerare terapia de substituție hormonală pentru a controla simptomele menopauzei, discutați cu medicul dumneavoastră despre riscuri și beneficii. Dacă nu ați suferit o histerectomie, înlocuirea estrogenului singur după menopauză poate crește riscul de cancer endometrial.
- Considerați administrarea de contraceptive orale! Utilizarea anticoncepționalelor timp de cel puțin un an poate reduce riscul de cancer endometrial. Se consideră că reducerea riscului va dura câțiva ani după ce încetați să luați contraceptivele orale. Acestea au, totuși, efecte secundare, deci discutați cu medicul dumneavoastră beneficiile și riscurile înainte să începeți să le luați.